Contractul lui Karim Benzema cu Lyon, echipă care se bate cu Steaua în Grupa F a Ligii, expiră în 2013 și nu are prevăzută niciun fel de clauză de reziliere. Totuși, atacantul are o înțelegere verbală cu președintele Jean Michel Aulas, potrivit căreia părțile vor repune în discuție respectiva înțelegere în 2009.
Impresarul confirmă
Potrivit As, agentul jucatorului a întărit aceste zvonuri, dar a ținut să vină și cu niște precizări suplimentare. "Nu este vorba de un acord între părți care se va finaliza cu plecarea lui Benzema. Pur și simplu, vom renegocia anumite puncte din contractul existent." Din câte se pare, crede ziarul de casă al Realului, Aulas i-ar fi cerut internaționalului francez să dea dovadă de bunăvoință, astfel încât ambele părți să fie mulțumite. "Stai întâi să câștigăm bani de pe urma ta și te las să pleci", ar fi fost mesajul mercantil al președintelui.
Aulas se lasă greu
Bun om de afaceri, cel care a făcut din OL un brand extrem de profitabil este un tip care cumpără ieftin și vinde scump. De exemplu, i-a vândut pe Diarra și pe Essien cu 26, respectiv 38 de milioane de euro. Din câte se pare, pentru Benzema va cere o adevărată avere. O sumă care, probabil, va reprezenta recordul mercato-ului de anul viitor. Impresarul spune că jucătorul său este un tip cu capul pe umeri. "Știe că este tânăr și că trebuie mai întâi să se maturizeze înainte de a pleca la o grupare de calibrul unor Real, Barca, Milan sau Manchester", explică Djaziri filosofia de viață a celui căruia îi reprezintă interesele.
Benzema sau nimic
Real Madrid știe una și bună. Sezonul 2009/2010 trebuie să înceapă cu Benzema lângă van Nistelrooj și, având în vedere acel acord verbal, dorește să-și infiltreze un om la negocieri. De altfel, cele două mari cluburi din Manchester îl vor și ele pe Karim, dar acesta și-a exprimat dorința de a juca pe Santiago Bernabeu. Surse din capitala Spaniei spun că Ramon Calderon va pune pe masă, într-un prim moment, 50 de milioane, dar că este dispus să ofere mult mai mult pentru cel care se anunță a fi cel mai bun atacant al deceniului următor.
Â
articol de Octavian METONI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER